Potirca Constantin Ninel
Română (România)English (United Kingdom)
Declaraţie

Îmi revine onoranta sarcină de a vă informa cu privire la decizia de a mă înscrie în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale din aceasta toamnă, decizie luată în spiritul integrării României în structurile europene, cu scopul nobil de a participa activ la integrarea şi socializarea cetăţenilor de etnie rromă în marea familie europeană.

Sprijinul Dvs., printr-o sustinere solidară a proiectelor sociale, economice şi legislative ce au ca subiect principal cetăţenii de etnie rromă, va fi apreciat enorm, pentru ca numai astfel putem fi siguri de o integrare viabilă, sustenabilă şi reuşită.

 
Acasă Activitate Social Activităţi
Activităţi

Activităţile cu caracter social vizează in primul rând dezvoltarea capitalului uman. Asigurarea competentelor de baza in vederea promovării coeziunii economice si sociale fiind un obiectiv important, promovarea invatarii pe tot parcursul vieţii este una din masurile care au fost adoptata de către Constantin Ninel Potirca la alegerea in conducerea P.O.A.R.R.. De asemenea, continua acţiunile de sponsorizare in mod constant a activităţilor cultural-artistice, a editărilor de carte despre etnia rroma.

In data de 8 iunie 2006 a fost invitat de către P.E.R. (Project on Ethnic Relations) sa participe la seminarul internaţional “Romii in secolul XXI”. Tema acestui seminar a fost: “Fondurile structurale - Sprijinirea iniţiativelor direcţionate către comunitatile de rromi”. Misiunea P.E.R. este prevenirea conflictului etnic in Europa Centrala, de Est si de Sud - Est, in Balcani si in fosta Uniune Sovietica.

In data de 16 noiembrie 2005 tot la invitaţia Centrul Regional P.E.R. pentru Europa Centrala, de Est si Sud - Est si Agenţia Naţionala pentru Rromi participa la dezbaterea temei “Rolul reprezentanţilor si organizaţiilor rromilor in implementarea politicilor publice pentru imbunatatirea situaţiei rromilor in România”. In cadrul acestei reuniuni s-a dezbătut modul in care reprezentanţii si organizaţiile rrome se pot implica in procesul implementării politicilor pentru imbunatatirea situaţiei romilor din România, cai de comunicare, colaborare si consultare intre aceştia si reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Rromi, ai Comisiei Ministeriale pentru Romi, precum si modalităţile prin care aceasta colaborare / parteneriat se poate materializa. Seminarul a adunat peste 30 de reprezentanţi ai diferitelor organizaţii non-guvernamentale si instituţii publice de stat.

Activitati-3

Din partea Agenţiei Naţionale pentru Rromi au participat Mariea Ionescu (preşedinte), Marian Daragiu (director la cabinetul preşedintelui) si Plebis Florea (expert pe politici publice), iar din partea P.E.R. - ului Maria Koreck (director de programe), Georgian Lunca (coordonator de programe) si Andrej Mirga (director de programe pentru romi). De asemenea, trebuie amintita si participarea lui D. lui Nicolae Păun – preşedintele Partidei Romilor, Viorel Bumbu – preşedintele Uniunii Democrate a Romilor, Florin Cioaba – preşedinte Centrul Creştin al Romilor. P.E.R. are rolul principal de a media intre diferitele organizaţii rome, de a găsi o modalitate optima pin care liderii comunitatilor etnice sa colaboreze in realizarea unor proiecte finanţate si desfăşurate cu sprijinul internaţional al altor reprezentanţi etnici din tarile Uniunii Europene. Centrul Regional P.E.R., datorita legăturilor sale cu liderii de opinie regionali si naţionali, cu oficialii guvernamentali si cu profesioniştii care se ocupa de rezolvarea conflictelor etnice, isi propune sa acorde asistenta tuturor organismelor etnice dezvoltate la nivel local sau naţional.

Valorificarea puterii si influentei pe care mass-media o deţine se constituie intr-o modalitate de a impartasi realităţile si problemele etniilor. O opinie generala negativa despre o anumita comunitate se schimba cu costuri mari intr-o perioada de timp relativ lunga. Se realizează numeroase cercetări aplicate pe teme etnice si familiarizări cu implementări de politici etnice. Toate acestea au nevoie de ajutorul continuu al organismelor internaţionale si interguvernamentale si, in acelaşi timp, de formarea si promovarea unei elite de tineri, atât de necesare unei regenerări din punct de vedere al percepţiei sociale si culturale.

In perioada anterioara acestui seminar, PER in parteneriat cu Centru de Resurse pentru Comunităţile Rome au demarat proiectul “Educaţie civica prin limba rroma”. Scopul urmărit de acest proiect a fost de a largi posibilităţile a 13 scoli unde se preda in limba rroma, si sa dezvolte programele de educaţie civica in scoli si in comunităţile rome. Proiectul a inclus un program de training constând in trei module pentru 13 profesori ce predau limba romani, oferindu-le posibilitatea de a-si forma o baza de cunoaştere in ce priveşte educaţia civica. Modulele au acoperit atât abilitatile de comunicare, cat si consilierea părinţilor, drepturile omului, relaţiile interetnice, managementul defectuos, si educaţia interculturala.

Activitati-1

Ca de fiecare data, după cum am fost obişnuiţi de către P.E.R., proiectul s-a finalizat printr-o publicaţie utila opiniei publice. O echipa formata din doi profesori vorbitori de limba rroma, împreuna cu un psiholog si un membru al P.E.R., au alcătuit si editat un ghid al educaţiei civice. In cadrul seminarului organizat la Bucureşti, s-a reluat discuţia despre combaterea discriminării împotriva populaţiei rrome prin sporirea participării lor in administraţia publica si atragerea atenţiei funcţionarilor publici asupra problemelor cu care romii se confrunta. Topica discuţiilor a inclus importanta creşterii participării rromilor in sectorul administraţiei publice, drepturilor omului, educaţiei, resurselor umane si a informaţiilor manageriale, si a planificării politicii publice.

Întâlnirea a adus in discuţie consecventa cu care organizaţiile societatii civile rrome ar trebui sa se ocupe de recunoaşterea si rezolvarea situaţiilor deplorabile in care se afla comunitati largi de romi. S-au subliniat eforturile care trebuie depuse pentru stabilirea unei cooperări cu partidele politice din componenta Guvernului si Parlamentului. Problemele romilor sunt prezentate de către partidele politice foarte rar, fie in perioada pre-electorala, fie atunci când presiunile din afara sunt prea mari si atrag atenţia asupra neglijării unei minoritati, care se regăseşte pe primele locuri in graficele statistice ale populaţiei etnice din Europa.